Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Inaugurare si sfintire sala de sport_CN Grigore Ghica_09

În decursul câtorva săptămâni s-a muncit din greu la Colegiul Naţional „Grigore Ghica” Dorohoi, unde conducerea a amenajat pentru copiii care învaţă în corpul de la Brazi, o sală de sport pentru desfăşurarea, în condiţii optime, a activităţilor sportive.

Miercuri, 25 aprilie, a avut loc slujba religioasă de inaugurare a acestei săli de sport, oficiată de trei preoţi, în prezenţa conducerii Colegiului Naţional „Grigore Ghica”, a primarului Dorin Alexandrescu, a constructorului Constantin Murariu şi a unui grup de elevi ai colegiului.

„După cum şititi, anul trecut Colegiul Naţional „Grigore Ghica” avea condiţii improprii pentru desfăşurarea actului de învăţământ pentru aproape jumătate din elevii săi. Deşi părea atunci un lucru puţin realizabil, s-a dat un exemplu de bună practică între conducerea colegiului, primăriei municipiului Dorohoi, Consiliului Local Dorohoi şi al Consiliului Judeţean, care au reuşit să facă acest lucru posibil. S-a reuşit reabilitarea corpului de clădire în care acum se desfăşoară activitatea şi iată acum această sală de sport care este pentru uz didactic. Îi felicit pe toţi cei care au contribuit la realizarea acestui obiectiv şi le urez copiilor mult succes.”, a declarat Dorin Alexandrescu, primarul municipiului Dorohoi.

La sfârşitul slujbei şi a procedurii de sfinţire a sălii de sport, echipa de baschet a colegiului, a „testat” sala şi a jucat un meci demonstrativ de baschet, în prezenţa participanţilor la deschidere.

„Mulţumesc tuturor celor care au sprijinit Colegiul Naţional „Grigore Ghica”, Consiliului Judeţean care a înţeles necesitatea acestor copii, domnului primar şi a Consiliului Local, domnului consilier Nelu Ciornei şi nu în ultimul rând, constructorului Constantin Murariu care a depus un efort deosebit.”, a declarat Dana Azoicăi, directorul Colegiului Naţional „Grigore Ghica” Dorohoi.

După eveniment, conducerea colegiului împreună cu primarul Dorin Alexandrescu s-au deplasat la corpul principal al Colegiului Naţional „Grigore Ghica”, pentru a prezenta cabinetul de religie înfiinţat aici. Acest cabinet de religie este în curs de finalizare şi din informaţiile primite de la directorul instituţiei, a fost realizat prin sponsorizarea şi efortul Preotului Teodor Ciuraru. (DorohoiNews.ro, Andrei B.)







Autor: DorohoiNews.ro


Redacţia Dorohoi News: Comentariile au fost restricţionate la acest articol! Mulţumim pentru întelegere!

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Inaugurare si sfintire sala de sport_CN Grigore Ghica_09Inaugurare si sfintire sala de sport_CN Grigore Ghica_01Inaugurare si sfintire sala de sport_CN Grigore Ghica_02Inaugurare si sfintire sala de sport_CN Grigore Ghica_03Inaugurare si sfintire sala de sport_CN Grigore Ghica_04Inaugurare si sfintire sala de sport_CN Grigore Ghica_05Inaugurare si sfintire sala de sport_CN Grigore Ghica_06Inaugurare si sfintire sala de sport_CN Grigore Ghica_07Inaugurare si sfintire sala de sport_CN Grigore Ghica_08Inaugurare si sfintire sala de sport_CN Grigore Ghica_10Inaugurare si sfintire sala de sport_CN Grigore Ghica_11Inaugurare si sfintire sala de sport_CN Grigore Ghica_12Inaugurare si sfintire sala de sport_CN Grigore Ghica_13Inaugurare si sfintire sala de sport_CN Grigore Ghica_14Inaugurare si sfintire sala de sport_CN Grigore Ghica_15Inaugurare si sfintire sala de sport_CN Grigore Ghica_16Inaugurare si sfintire sala de sport_CN Grigore Ghica_17Inaugurare si sfintire sala de sport_CN Grigore Ghica_18Inaugurare si sfintire sala de sport_CN Grigore Ghica_19Inaugurare si sfintire sala de sport_CN Grigore Ghica_20
DorohoiNews.ro, 26-04-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție
Vând și închiriez terenuri pentru casă și terenuri agricole, potrivite pentru construcții ...

SC angajează persoană pentru secretariat și femeie de serviciu

SC angajează persoană pentru secretariat și femeie de serviciu
Societate Comercială angajează persoană pentru secretariat și doamnă pentru curățenie ...

Închiriez apartament cu două camere

Închiriez apartament cu două camere
Ofer spre chirie APARTAMENT 2 camere utilat și mobilat în zona OLINECU ( scoala 5). TELEFON 0756595369

Vând vilă cu teren intravilan

Vând vilă cu teren intravilan
Casa este compusă din: DEMISOL alcătuit din: garaj, cameră tehnică cu centrală, beci, cameră (de ...

Vând casă cu anexe

Vând casă cu anexe
Vând casă bună locuibilă cu anexe (grajd de animale fanar beci etc) și teren lângă casa ...

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu
SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul UNITATE ...

Vând teren intravilan pentru casă

Vând teren intravilan pentru casă
Vând teren intravilan, intabulat, ca și suprafață - 15.000 mp Terenul dispune de următoarele ...

Vând apartament cu 3 camere

Vând apartament cu 3 camere
Vând apartament 3 camere, 64 m2, decomandat, construit din cărămidă, parter(fără infiltrație ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul SC CONTED SA Dorohoi adresează sincere condoleanțe colegei noastre Gabriela Popușoi, în ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro